Participanții în cadrul programului sportiv

Programul sportiv care motivează. La Chișinău a fost creată o comunitate a femeilor active

Mariana Mereacre

Totul a pornit de la inițiativa sportivei de performanță Natalia Zbîrnea, care a înființat Comunitatea Femeilor Active, un program care încurajează doamnele să practice sportul în aer liber. Inspirată din cadrul unui program sportiv din SUA la care a participat, Natalia a decis și în Moldova să pună în aplicare anumite tehnici însușite acolo și să organizeze astfel de evenimente.

„Am avut oportunitatea să fac parte dintr-un program sponsorizat de ambasada SUA, ”Global Sports Mentoring”. Acolo am fost instruiți cum să organizăm un plan de acțiune pentru țara de origine, iar eu, fiind o sportivă înrăită a alergatului, am avut drept scop ca, atunci când revin în Moldova, să înființez un program de alergare”.

Doamne de diferite vârste se mobilizează pe o rețea de socializare și, echipate corespunzător, sfidează gerul  și privirile trecătorilor. Totuși, maratonista Natalia Zbîrnea afirmă că în comparație cu alte țări e mai dificil să mobilizezi oamenii în RM.

„Eu am fost și în Irlanda, în Rusia, în SUA și am observat că oamenii sunt mai deschiși la așa tip de evenimente, pe când la noi aceștia parcă ar simți o frică să iasă iarna în parc, le pare ceva extrem de riscant”.

Participantele se declară mulțumite de proiect, iar  antrenamentele din fiecare duminică au devenit o rutină pentru unele reprezentante ale sexului frumos, așa cum este si cazul Anei Rusnac, în vârstă de 25 de ani, participantă în cadrul programului.

„Particip activ chiar din primele zile de la înființarea programului. Împreună cu Natalia alergăm distanțe lungi, de aceea eu mă simt foarte bine practicând sportul, e ceva ce mi-a intrat în sânge”

Startul programului a fost dat la 8 ianuarie 2017 și are loc în fiecare duminică, ora 10:00, în parcul Valea Morilor din Chișinău.Participante la proiect

Participanti la proiect

Sursa foto: facebook.com/natalia.zbirnea